Monday, August 22, 2016

7 motive de ce viitorul tău e la viteza 4G (infografic)

De ce viteza internetului tău mobil contează?

Pentru că nu ne mai închipuim o lume fără un smartphone conectat la o viteză comparabilă cu cea a wifi-ului de acasă, dar ce urmează?

1. Wearables

Ceasuri, inele, ochelari și, de ce nu, lentile smart? De ce ai avea nevoie de un wearable?



2. Educație

Bonus: Dacă înveți de pe un device ai cu 60% mai multe șanse de a studia între orele 6 și 8 dimineața (inclusiv în transportul public).

3. Business

Dacă până nu demult consideram că smartphone-ul distrage atenția de la obligațiile de serviciu...




4. Social Media

Deși mulți consideră că social media este un rău, pentru majoritatea, rețelele de socializare sunt o necesitate constantă. 



5. Familie mobilă?

Informația obținută cu ajutorul device-ului mobil poate fi crucială atunci când vorbim despre călătorii, meteo, dar se pare că și educație și îngrijirea animalelor de companie.



6. Volum

Apropo, un zetabit este echivalent cu un trilion de gigabiți, poate între ei găsim și miliardul nostru?


7. Accesibilitate

84% din populația țării pot avea acces la internet cu o viteză de până la 300 Mbps (!)


Bonus

Publicația engleză The Telegraph sugerează că nu există diferențe între utilizarea rețelei 3G și 4G pentru viața bateriei smartphone-ului!





Monday, August 15, 2016

În apărarea lui Platon


Plato este considerat unul dintre întemeietorii filosofiei occidentale, Textele sale au stat la baza dezvoltării majorității teoriilor idealiste și au influențat aproape tot parcursul dezvoltării gândirii umane până în prezent.

Posibil cel mai mare critic al său era discipolul său Aristotel. Plato considera că există două lumi, cea reală în care trăim noi și lumea ideilor, una perfectă în care rezidă esența lucrurilor din lumea reală. Poți distruge un scaun în lumea reală, dar nu poți distruge ideea de scaun care este imuabilă.
Aristotel era mai realist și pragmatic, el respingea dualitatea lumilor și considera că existența este aici și acum așa imperfectă cum e. Din această confruntare a rezultat și faimoasa frază ”Plato mi-e prieten, dar mai prieten mi-e adevărul”.

Se pare că un nou Aristotel a apărut pe plaiul moldav. El afirmă că Plato a greșit, iar teoria sa cu privire la regele-filosof este una eronată pentru că puterea corupe. Un atac grav aș zice eu, ironic.

Dar să cercetăm problema mai îndeaproape.

Teoria regelui - filosof (dacă o cunoști fă scroll la următorul bold)


În cartea sa Republica, Plato descrie un stat ideal utopic Kallipolis, în care filosofii devin regi. 
”În polis-ul (statul) nostru filosofii trebuie să devină regi sau cei care sunt regi sau conducători trebuie poată filosofa adecvat și cu adevărat, așa ca puterea politică și filosofia să fie co-instanțiate, atâta timp cât natura celor care se ocupă cu aceste două activități (i.e. politica și filosofia) vor fi separate, nu se vor opri necazurile pentru polis-ul nostru, dragă Glaucon. 
Până ca aceasta să se întâmple, construcția pe care o descriem în teorie este foarte departe de adevăr și nu va vedea lumina zilei. Pentru că am înțeles cât de paradoxală este această afirmație, am ezitat un timp să o fac. Pentru că este greu de acceptat că nu poate exista fericire publică sau privată în orice alt polis.”(473cII-eS) 
Apărarea acestui postulat rezidă în primul rând în termenul filosof, care în acea perioadă era percepu larg ca iubitor de înțelepciune. Pentru că el este un iubitor, el iubește integral. ”Trebuie să îți reamintesc sau ții minte că atunci când se spune despre cineva că el iubește ceva, se presupune că el iubește totul și nu doar o parte din ceea ce iubește?”(474c8-II)
Deoarece el iubește înțelepciunea, el trebuie să iubească totul ce poate învăța sau cunoaște: "Cel care este pregătit să încerce orice tip de învățătură cu gust și care învață cu entuziasm și nu se poate sătura de învățat, poate fi numit pe drept filosof” (47sc6-8).

Cum poate fi aplicată această teorie astăzi?



Definiția elegantă a lui Plato permite următoarea concluzie. El vrea ca la conducere să vină oameni care să aplice știința (înțelepciunea) în conducere. 
Ce forme poate asta lua în secolul XXI? 

  • utilizarea noilor tehnologii în luarea deciziilor (modelarea matematică și/sau cibernetică a situațiilor și stabilirea soluțiilor optime cu ajutorul lor);
  • accederea la putere a unor giganți intelectuali care să asigure aplicarea potențialului lor intelectual în guvernare (Marc Aureliu, Voltaire, Churchill, Rousevelt, J.F. Kennedy, M. Thatcher șa) 
  • tehnocrația/meritocrația - promovarea în funcții-cheie a persoanelor care au expertiza necesară pentru a asigura calitatea procesului decizional și de implementare.
  • consultanții ”iubitori de înțelepciune„ - utilizarea expertizei externe pentru luarea deciziilor mai bune.
Aceste percepte au fost și sunt utilizate în filosofie, management și alte științe promovând aplicarea metodelor științifice în procesul de organizare și conducere.

Critica teoriei lui Plato

Noul Aristotel ne prezintă un argument împrumutat de la Robert Michels, pe care cel din urmă îl întitula legea de fier a oligarhiei și publicului larg i se explică prin faptul că orice tip de guvernare tinde spre una oligarhică, iar orice lider va tinde să-și realizeze scopurile personale în defavoarea celor publice. Răspunsul logic al lui Plato ar fi că în lumea noastră imperfectă nu poate fi altfel. Doar în lumea ideilor există forme de guvernământ perfecte, iar scopul nostru în această lume e să tindem să ne apropiem de lumea ideilor.

PS Lucrările lui Plato le puteți găsi gratuit pe biblioteca Guttenberg. Lucrările noului Aristotel le puteți găsi la editura Bestseller, alături de așa hituri literare precum „De vorbă cu Emma„ sau ”Amintiri din Viitor”.

Surse:
1. Bunul simț
2. Republica lui Plato
3. C.D.C. Reeve, Philosopher-Kings: The Argument of Plato's Republic 




Friday, August 12, 2016

Despre feminism

Descriere scurtă a ceea ce pentru mine este și nu este feminism.


Recent o postare pe facebook despre femeile care nu își hrănesc bărbații cu mâncare de casă și o atitudine plină de fecale față de acestea. La toate nivelurile această postare este greșită și încercarea de a-și cere scuze public doar a adaugat la imaginea misoginului moldav.

Trăim în secolul XXI, faptul cum au fost aranjate genele și dacă au fost doi X sau a mai apărut și un Y, contează atât de puțin, încât în SUA este activă discuția despre anularea clasificării WC-urilor după criteriul gender.

O plăcere deosebită a fost reacția unor femei, considerate drept model de către societate, care în modalități metafizice încercau să susțină locul femeii la cratiță sau la mașina de cusut pentru a-și reîntregi aura femeiască.

Deci, pe scurt, ce cred eu despre feminism și egalitate:

1. Femeile au aceleași drepturi ca și bărbații


Problema egalității în drepturi mai este actuală în unele societăți fundamentaliste (hint: acolo de unde vine o bună parte din sex-turiștii din Moldova), iar în majoritatea statelor femeile pot vota și pot fi alese (go Hillary!), pot fi antreprenoare, au (sau trebuie să aibă) acces egal la educație șamd. Probleme la categoria asta mai avem și astăzi, în special, din cauza mentalității colective și prezumțiilor de tipul ”nu are nevoie femeia să învețe” și a altor aberații de tipul.

Revers: Dreptul tatălui la custodia copilului trebuie să fie egal cu cel al mamei. Femeilor ar trebui să li se aplice detenția pe viață și alte tratamente nemotivate ar trebui să dispară.


2. Femeile trebuie să aibă salarii egale pentru muncă egală


Colegii de birou sau cei din firme care concurează trebuie să aibă salarii comparabile. Un pic de transparență ajută (PS întotdeauna spuneți colegilor ce salariu aveți, ați putea fi uimiți de discrepanțe). După diferite aprecieri, femeile primesc salarii cu vreo 25% mai mici decât bărbații. Asta vorbește despre integritatea angajatorilor (de multe ori, femei și ele).

Revers: Dacă partenera are salariu comparabil cu cel al partenerului, este nevoie să se discute sincer despre cheltuieli (cină, vacanță etc.) și atitudinilor complexe față de carieră (concediu maternal/paternal, suport în carieră etc).

3. Rolurile clasice în relație/căsătorie


În secolul XIX, când o bună parte din femei nu puteau lucra, era înțeles de la sine că ceea ce se numește curtare vine de la bărbat. Acum, în condițiile în care suntem egali și pretindem la atitudini egalitariste, totul ar trebui să fie negociabil. Cine achită cina/vacanța? Cine gătește azi? Cine duce copilul la grădiniță? Cine face curățenie în apartament? Cine aruncă gunoiul? Pe numele cui va fi ipoteca?
Totul este negociabil și reiese din faptul că o relație e uniunea dintre doi egali. Locul femeii nu e la cratiță și bărbatul nu este obligat ”să întrețină familia aceasta”, mai ales dacă familia este ea, soacra și motanul ei.
Revers: Bărbatul care te respectă și nu te cumpără, dar totuși face gesturi frumoase așteaptă un efort mai mare de la tine. Poate un gest frumos sau să îl asculți când are probleme. Sau să renunți la o ieșire cu prietenele pentru a avea grijă de el când e răcit. Nimeni nu are drepturi by default. Asta e partea cel mai greu de înțeles pentru pseudo-feministele de azi.

4. Hărțuirea și promiscuitatea



Hărțuirea: Oricât de sexy ar fi îmbrăcată o femeie, nu este ok să i se adreseze glume libidinoase sau încercări de a o pipăi/fluiera/agresa. Dragi femei cu decolteuri generoase sau blugi cu 2 mărimi mai mici, nu puteți să vă așteptați că privirea unor bărbați nu va aluneca pe zonele pe care le evidențiați, dar, credeți-mă, opinia proastă despre o femeie se formează în primul rând în baza comportamentului ei, nu a țoalelor.

Promiscuitatea: Ca să fie pe înțelesul tuturor, vorbim despre apreciative de tipul ”curvă”. Voi și noi suntem stăpânii propriului corp și putem face aproape orice cu el (dona organe, face piercing-uri, tatuaje etc.), inclusiv și sex fără obligații sau în schimbul unor beneficii (mai mult sau mai puțin legale). O femeie fără obligații poate face sex cu cine vrea și unde vrea, în limitele decenței, desigur. Dacă noi nu am accepta asta, cum ne-am simți macho și am avea atâtea prezumate cuceriri?
Pentru mine personal, problema intervine într-o relație. Caz în care îi condamn pe ambii dacă înșeală.

Revers: Faptul cum te îmbraci transmite un mesaj care poate fi înțeles cu totul greșit de cei din jur (asumă-ți faptul, mai ales în contextul job-ului). Promiscuitatea presupune faptul că o serie de persoane cu valori tradiționale vă vor condamna și asta e dreptul lor, dacă nu vă lezează onoarea și demnitatea.

5. Cotele și discriminarea pozitivă a femeii


Într-o societate profund patriarhală, pentru a transforma rolul femeii, este nevoie de asigurarea prezenței sale în anumite domenii (politică, studii, administrație publică, afaceri etc.) Aceste măsuri pot lua forma unor cote, granturi, programe de stimulare etc. Problema de bază este că ele trebuie să fie provizorii, în caz contrar vor deveni discriminare împotriva bărbaților.

Revers: Astfel de măsuri de multe ori vin împotriva spiritului combativ al feminismului și pot fi utilizate ca pseudo-contraargumente împotriva sa.

PS. Nu uitați cât de greu este unui bărbat educat în societate/familie patriarhală, înconjurat de femei care prin definiție nu vor să fie egale și acceptă rolul lor „tradițional” să fie pro-feminism.


Saturday, August 6, 2016







Tuesday, July 19, 2016

Și tu trăiești cu adevărat?



Nu ne place să suferim, să riscăm, să facem mize mari și să fim pe muchie de cuțit. Noi vrem ceva frumos și simplu, fără de pârjolul pasiunii care te mistuie și nu te lasă să respiri. Fără să riscăm să nu mai fim noi înșine fără ea. Fără să suferim, or, noi trăim într-o lume creată pentru confort. Un acvariu perfect în care poți evita tot ce deranjează.

Alegem ceea ce e previzibil și simplu, un pic tâmpit. Dar, oare, dacă te uiți la idolii zilei, nu suntem o societate care aspiră spre prostie?
De ce ne-am chinui cu un sentiment complex cu nuanțe, gelozii, obsesii, care zgârâie la fel de mult precum îndulcește sufletul. De ce am căuta Oameni, dacă e ușor să găsești tipi și tipe...

Noi ne temem să suferim și nici măcar nu vrem să ne apropiem de pereții de sticlă ai acvariului nostru pentru că, în secret, vrem acel cucui care va rămâne de la atingerea lui. Amintirea unei femei fatale, unui bărbat care este mai mult decât vezi cu ochiul, al unui suflet pe cât de cicatrizat pe atât de frumos ne va atrage mereu.

Seducția zonei de confort e la fel de durabilă ca și impresia lăsată de fast-food, un fel de greutate care nu aduce aminte nici de gust, nici de plăcere, dar crează dependență.

Ce ar fi să zbori ca și Icar? Să înțelegi că vei cădea, dar să nu renunți la altitudine pentru că este un preț? Merită o viață de șopârlă sau o zi de pasăre?

Iubirea adevărată doare. E ca un foc care te topește și îți refăurește sufletul. Un astfel de proces, ca și orice proces creativ presupune jertfe. Nicio operă de artă nefinisată nu e frumoasă, de aceea artiștii le ascund de ochii lumii.

Dar noi alegem căile ușoare cu efort puțin și sentimente pe jumătate. Rutină și stabilitate. Eu cred că așa ne ascundem de propria mortalitate. Dacă fiecare zi seamănă cu alta, de ce am muri, o zi a hârciogului cu mici consecințe pe care nu le simțim decât când e prea târziu. Când mreaja rutinei deja ne-a făcut să renunțăm la aripi.

Americanii spun că fast-food-ul este un ”comfort food” care te liniștește și oprește furtunile din suflet ca și înghețata proverbială pentru fata care suferă din dragoste în romcom-ul Hollywoodian.

Dar, de ce am opri furtuna, dacă doar ea aduce ploaia și curcubeul? Dacă fără ea nu vom ști niciodată cât de trainic e catargul bărcii noastre?

Eu, unul, nu mă tem de furtuni. Greșesc, mă împiedic, sângerez, plâng (mai des decât aș vrea să accept), dar merg mai departe. Fără a trece prin spini, nu ajungi la cel mai frumos trandafir. Fără a suferi împreună cu un suflet complex, deformat, aiurea, nu îl vei simți pe al tău, care, cel mai degrabă e la fel de deformat și nearătos. Această cale și îl transformă în ceea ce trebuie să fie. O operă de artă, o sculptură cioplită cu sânge și nervi, cu plânsete și nopți nedormite. Altfel, nu va fi Venus din Milo, ci o piatră plină de mușchii zonei de confort.

Iubiți sufletele cu cicatrici, ele nu se tem să trăiască.


Friday, July 1, 2016

Cum să fii Winefriendly în stil mediteranean?

Marți am avut plăcerea de a merge la o degustare Winefriendly, în a treia etapă care poartă denumirea WineLive și promovează consumul moderat de vin alb și rosé la terase vara (de parcă noi am trebui convinși la tema asta).

Degustarea și asortarea bucatelor în mod întâmplător sau nu, mie mi-a adus aminte de un sejur frumos în Grecia, da mie încă mi-e dor de Skiathos, insulă cu 60 de plaje diferite, ehhhh.

Dar, revenind la canicula moldovenească, vă povestesc ce am descoperit la degustare.

1. Viorica de la Cricova



Un vin dintr-un soi destul de rar local cu aromă intensă de flori de câmp și coajă de lămâie, pe care l-aș recomanda, în primul rând ca aperitiv. Are un post gust scurt și nu cere în mod obligatoriu să fie asociat cu mâncare. Prețul lui în magazinele de specialitate cu siguranță vă va uimi.

Acest vin s-a combinat perfect cu calamarii și feta propuse de My Cafe, jucând mai ales pe contastul gâdilitor cu brânza grecească.



2. Feteasca Regală de la Carpe Diem



Un vin foarte echilibrat și gândit perfect pentru combinarea cu o masă de fructe mare sau pește nu foarte gras, cu un gust subtil la care trebuie să știi să ajungi și un post - gust mediu și îmbietor.

Aromele discrete de caise și flori de câmp (numai eu le-am simțit, nu știu de ce). Intuitiv, am încălcat un pic tempoul degustației și l-am combinat cu dorada oferită ca al treilea fel de mâncare (în zona mediteraneană trebuie să fii pregătit să mănânci muuuuult).

A photo posted by Andrei Curăraru (@kurararu) on

Apropo, abonați-vă pentru inspirație (și/sau invidie) la instagramul meu.

3. Ice Wine-ul de la Castel Mimi



Nuanțele de mere coapte din copilărie și caracterul nobil pe care îl are orice bobiță care a reușit să înghețe pe viță s-au combinat perfect cu sorbetul de mango, care era atât de bun și rece că nu am reușit să-l fotografiez.


Bucătăria mediteraneană se combină perfect cu vinurile albe și rosé, care pot fi consumate în clima noastră toridă pentru a ne potoli setea și a ne delecta în serile frumoase de vară.



Tuesday, June 28, 2016

Efectul Prisma și ce știm noi, de fapt, despre artă

Aplicația Prisma îți permite să transformi orice fotografie într-o imitație a unei opere de artă ca și stil și palitră coloristică. Ea utilizează circuite neurale capabile să imite stilul unui artist prin analiza mai multor imagini similare și îl poate aplica unei alte imagini.

Fără doar și poate, Prisma este un nou pas pentru inteligența artificială care nu era capabilă să distingă stilurile diferitor pictori foarte mult timp. Acum ea le poate imita. 

Pe lângă problema etică, adică dacă ceea ce produce un obiect neînsuflețit poate fi numit artă, pe mine m-a deranjat cum ea este utilizată pe rețelele de socializare. 


1. Mâncare prelucrată artistic


Hmmm, natura moartă este un subiect constant în pictură, dar, oare, artistul, în cazul dat, Munch ar fi apreciat așa un sacrilegiu.


2. Publicitate


Înțeleg perfect tentația de a folosi orice tendință nouă în marketing. Dar, oare, de ce nu se folosesc la fel de mult creațiile pictorilor de acum? De ce nu am stimula arta?


3. Selfie-urile


Ca și fenomen, ele sunt destul de interesante, egocentrismul și solitudinea acestora descriu foarte bine omul secolului XXI, dar cu o prelucrare artistică, devin, în opinia mea umilă, monstruoase.


4. Valorile


Noi nu suntem demult cetățeni și mai mult consumatori decât oameni, dar ce valori avem noi astăzi?
Asta vom lăsa următoarelor generații?




Nu pot să nu menționez și aspectul pozitiv. Cu ajutorul aplicației acestea sute de mii de oameni au aflat de Kandinsky sau Munch. Dar, oare, e suficient?