14 sfaturi pentru cel mai bun Semestru de până acum



În scurt timp, studenţii vor reveni la Universitate, unde se vor ciocni de aceleaşi probleme veşnice: examene, cursuri, prelegeri, teste, etc.
În cele ce urmează voi da 14 sfaturi care vă vor face anul de studii 2011 - 2012 cel mai reuşit de până acum:

  1. Organizează-te! Un sfat destul de evident, dar greu de realizat în practică:
  2. Fă cât mai multe notiţe. Cumpără-ţi o agendă şi un pachet de  notiţe adezive durabile cu care să îţi împarţi agenda în secţiuni: lista de obiective (frezează-te, mergi la bibliotecă, mergi la sala de sport, etc.), proiecte (referatul la disciplina X, laboratorul la disciplina Y, aplicaţia la conferinţa din Praga - cel puţin ca să vezi Praga, etc.) şi conspecte la obiectele din semestrul I. Foloseşte numai această agendă, nu scri pe foi, alte caiete, fiindcă fie nu vei găsi la timp ceea de ce ai nevoie, fie le vei pierde. Notează absolut totul: lista de cumpărături, orarul lecţiilor, conspectele, etc. aşa ca să ai la îndemână toată informaţia tot timpul.
  3. Analizează-ţi listele cu obiective tot timpul. Nu e lăsa să se acumuleze şi nu le şterge, ci taie-le.
    Referat la Instituţii Comunitare Europene sună mult mai convingător decât un loc gol. Fă-ţi un calendar şi respectă-l. Dacă ai un calculator disponibil foloseşte programul gratuit EverNote, care îţi permite să păstrezi şi imagini şi clipuri audio. Foloseşte un program gen Outlook sau Mozilla Thunderbird pentru stocarea contactelor. În weekend pregăteşte un program pentru săptămâna viitoare şi străduie-te să-l urmezi. Dacă nu se primeşte să-l realizaţi modificaţi-l şi identificaţi sursa de probleme. P.S. Planificaţi timp pentru chefuri, disco, ieşiri la bere, dacă vreţi ca ele să nu vă întrerupă programul.
  4. Cunoaşte-ţi profesorul. Citeşte CV-ul lui pe site-ul Universităţii. Caută-l pe Google. Găseşte ce publicaţii are, ca să te aştepţi la ce va atrage atenţia. Nu trebuie să ştiţi absolut totul, dar e important să dentificaţi ce interese de cercetare are, ce a publicat, care este filosofia sa de predare şi apreciere (o sursă extrem de bună sunt colegii mai mari). Identifică unde interesele tale se intersectează cu ale sale şi propune realiarea unei cercetări/unui proiect care să-l măgulească/intereseze. Dacă faci un referat fă trimiteri la articolele/cărţile lui,  nu vei da greş niciodată. 
  5. Găseşte-ţi un mentor. Identifică o persoană (sau mai multe) a cărui succes ca profesionist, cercetător, buinessman, actor, cântăreţ te inspiră. Dacă este un personaj istoric (gen Churchill, Tesla sau Socrate) citeşte cărţi biografice sau ale căror autor este metorul Dvs. Dacă este o persoană publică din Moldova, încearcă să-l contactezi. Mergi la conferinţe de presă, lansări de carte, mese rotunde cu participarea sa. Adresează-i un e-mail sau mai multe, pune-i întrebări care contează. Vei fi uimit de cât de uşor este să te faci prieten cu el sau ea. 
  6. Vizitează cercurile Universităţii. Cercurile ştiinţifice te motivează să studiezi mai profund şi arată profesoilor entuziasmul şi atitudinea ta faţă de studii. Dacă te pregăteşti de un Master peste hotare, frecventează Centrul de Consiliere Educaţională, unde te vor pregăti pentru TOEFL şi pentru depunerea dosarului la Master. Pentru ca să reuşeşti la Master trebuie să începi pregătirea cu 1 an înainte de începerea studiilor!!!!
  7. Devino membru. Desigur eu îţi voi spune să devii membru UITe (Uniunii Internaţionale a Tineretului), pentru că e gratuit, vesel şi cu perspective, dar dacă devii membru al sindicatului studenţesc din Universitatea ta, a unei echipe de fotbal sau îţi creezi o echipă de Ce? Unde? Când? e la fel de bine. Implică-te, asumă-ţi responsabilităţi, fă-te voluntar. E bine pentru CV, dar şi pentru comunicare. Îţi creezi un cerc de persoane noi, interesante cu care poţi comunica, care eventual te pot ajuta, cu care poţi ieşi la o bere. Şi poate, împreună, veţi schimba lumea. :-)
  8. Exprimă-te. Poate că eşti un tip mai retras. Toţi au trecut prin aşa faze. Ajunge! Ridică mâna dacă vreai să te exprimi, chiar dacă nu eşti sigur de ceea ce vreai să afirmi. Ţine discursuri la şedinţele UITe sau ale sindicatului studenţesc. Asumă-ţi provocări. Aşa vei obţine încrederea în sine şi vei deveni un orator adevărat.
  9. Citeşte din plăcere. Vorbesc serios!!! :-) Atunci când trebuie să citeşti ceva pentru ore, fă o listă de 5 (cinci) situaţii în care această informaţie îţi va prinde bine. Vei fi uimit ce lucruri importante citeşti, chiar dacă nu îţi părea aşa. Citeşte literatură artistică pentru.... a cuceri fete/băieţi. Un accent frums şi cuvinte bine legate între ele fac o impresie bună, poate nu eşti geniu, dar te impui prin vocabular. Fă-ţi un hobby şi citeşte la temă. Ştiu că nu pare foarte vesel, dar e foarte util.
  10. Stabileşte-ţi scopuri. Ce vreai să realizezi semestrul acesta? Numai nu îmi spune despre note - notele sunt fleacuri. Ce te-ar face pe tine să te simţi împlinit ca personalitate? Ce speranţe se vor realiza în legătură cu studiile tale? Fă o listă de obiective pe termen scurt (luna aceasta, semestrul acesta, până la Anul Nou) şi pe termen lung (până la sfârşitul studiilor, pe cinci ani, pe zece ani) şi pune-le la vedere în camera ta. Din când în când analizează lista şi taie obiectivele realizate sau adaugă altele noi!
  11. Călătoreşte. Ştiu că trăim în Republica Moldova şi că Zatoka este tărâmul de vis al unui student. Şi mai ştiu că nu ai părinţi milionari. Dar există posibilităţi să vezi Europa şi nu numai cu bani foarte puţini sau chiar gratis. Aplică la conferinţe internaţionale, mese rotunde şi şcoli de vară. Regula este că la una din cinci 1/5 vei fi acceptat/ă. Găseşti anunţuri despre diverse oportunităţi în grupul UITe pe Facebook, precum şi pe alte site-uri specializate. Fă-ţi un CV ca la carte şi spor la muncă.
  12. Greşeşte. Deşi înţeleg că toţi vor note bune, nu există studenţi fără restanţe, mai mult acolo unde nu reuşeşti, înveţi mai mult decât acolo unde reuşeşti. Încearcă activităţi care te înspăimântă (cursuri de dansuri, cercuri de oratorie, bungee-jumping, etc.) sau aplică la un job la care ştii că nu ai şanse să lucrezi (ideal ar fi să mergi şi la un astfel de interviu). Ieşi din zona ta de comfort şi înţelege că nu totul se dă uşăr, e o lecţie de viaţă foarte importantă.
  13. Găseşte echilibrul. Ieşi la bere cu prietenii, sună mai des acasă, cântă la chitară. Vizitează Orheiul Vechi, Ţâpova sau alte locuri frumoase din Moldova - găseşte echilibrul între studii şi distracţii. Prea multă distracţie (în special, alcool) te va lăsa cu restanţe şi probleme la ficat. Prea multe studii - cu depresie, fără de amintiri sau prieteni. Găseşte Echilibrul dintre distracţie şi studii. Crede-mă e mult mai uşăr decât să ai 3 copii o soţie cicălitoare şi un şef nemulţumit mai tot timpul!
  14. Carpe Diem! Trăieşte aşa ca să ai ce să-ţi aduci aminte! Succes!

Popular posts from this blog

Ce să faci dacă consideri că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere și corecte?

Chirtoacă și justiția selectivă

7 organizații care ar putea cere interzicerea concertului Prodigy în PMAN