Despre greșeli

din "Coroana Individualității" de William George Jordan (1909)

Sunt doar două clase de persoane care nu fac niciodată greșeli - cei morți și cei nenăscuți. Greșelile sunt un însoțitor inevitabil al celui mai mare cadou al omenirii  - libertatea individuală de acțiune. Dacă omul ar fi doar un pion în mâinele Atotputernicului, fără de o putere de tracțiune personală, el nu ar greși niciodată, însă această imunitate l-ar degrada la nivelul celor mai inferioare animale și plante. O moluscă nu greșește niciodată - nu are suficientă inteligență pentru a încălca instinctul.

Să ne bucurăm de demnitatea privilegiului nostru de a greși, să ne bucurăm de înțelepciunea care ne permite să le recunoaștem, să ne bucurăm de puterea care ne permite să le utilizăm pentru iluminarea căii spre viitorul nostru.

Greșelile sunt durerile de creștere a înțelepciunii, investițiile pe care le facem în acțiunile experienței, materialul brut al greșelilor care ne transformă în ființe superioare. Fără de ele nu ar exista creștere individuală, progres sau cuceriri. Greșelile sunt nodurile, ațele rupte, marginile păienginișului existenței noastre. Sunt erori de judecată, sunt investiții neraționale în morală, balanța de profit și pierderi a contului înțelepciunii. Sunt cărări înfundate pe drumul drept al adevărului, iar adevărul nu este altceva decât precizia sufletească a ființei superioare.


Viața este timpul dat omului pentru a învăța să trăiască. Greșelile sunt o parte integrantă a învățării. Demnitatea reală a vieții constă în cultivarea unei atitudini corecte față de propriile greșeli și față de greșelile altora. Este toleranța adevărată a unui suflet adevărat. Omul devine măreț, nu prin evitarea greșelilor, ci prin a profita de greșelile pe care le face; prin a se mulțumi printr-o singură întâmplare a greșelii, și prin a nu o transforma într-o activitate continuă; prin a stoarce din ea mierea noutății, inspirația regeneratoare fără de împunsătura iritantă a regretelor; prin crearea unei zile de azi mai bună, datorită unei zile de ieri mai proaste; și prin a se ridica cu o forță reînnoită, unui scop mai concret și unui curaj împrospătat de fiecare dată când cade.


În uzinele de producere a lanțurilor de fier sunt puse mașini pentru testarea lor - pentru a le face să cedeze, să le descopere slăbiciunile, să arate greșelile de fabricație. Să mulțumim lui Dumnezeu, deci, atunci, când o greșeală ne arată veriga slabă a vieții noastre. Ea este o revelație a felului cum să trăim, o adevărată inspirație pentru viitor.

Dacă am comis o eroare, dacă am făcut o greșeală, dacă am fost nedrepți față de alții sau chiar de noi înșine, fie chiar dacă am scăpat o oportunitate de a face bine, trebuie să avem curajul de a privi obiectiv greșelile noastre, să le spunem pe nume, să le recunoaștem fără echivoc și să nu folosim pretexte false pentru a ne păzi auto-aprecierea anemică.

Dacă am fost egoiști, altruismul va fi soluția; dacă am greșit, vom îndrepta; dacă am rănit, vom trata; dacă am nedreptățit, vom restabili dreptatea. Orice modalitate de restituție trebuie îndeplinită. Dacă recunoașterea sau regretul pentru răul provocat sau pentru incapacitatea de a face bine la deplina capacitate este tot ce putem face, este și asta foarte mult. O ispășire rapidă poate șterge memoria răului. Dacă mândria stă în cale, agravăm prima greșeală printr-una nouă. Majoritatea greșelilor nu vin singure, ci în cârduri.

Cei ce își dau seama de propria greșeală, săptămâni, luni sau ani mai târziu, câteodată cred că perioada lungă dintre greșeală și reparare va redeschide problema, dar, niciodată, nimeni nu refuză plata unei datorii vechi de ani de zile. 

Unii oameni se plimbă prin cimitirele greșelilor din trecut, le citesc epitafele și bocesc faptele ce nu se mai schimbă. Însă, o nouă greșeală nu răscumpără una veche. Remușcările care paralizează speranța, erodeayă scopurile, storc energia nu reprezintă sănătate morală, ci o indigestie a sufletului care nu poate asimila un act din trecut. A te lăsa dominat de trecut este egoist și a fi laș. Dacă trecutul este rușinos, lasă timpul să-l șteargă, dacă este demn, fii demn de el și depășește-l.

Nicio forță nu poate schimba trecutul, de ce ai încerca tu? Datoria noastră este să obligăm trecutul să dea viață viitorului, cu un nou curaj și scopuri noi, mai mare și mai grandios, un viitor imposibil fără de trecutul care ne întristează. Dacă putem obține dividente apetisante, reale din propriile greșeli, ele se dovedesc a fi investiții înțelepte și nu pierderi. Ele par a fi mine vechi, aproape uitate, care, datorită unei speculații de piață devin extrem de profitabile.

Meditațiile asupra viselor tinereții, a speranțelor de aur care nu s-au transformat în realitate sunt irosiri de forțe inutile. În doze extrem de mici, ele pot stimula; în doze mari - ele slăbesc eforturile. Ele pun în prim - plan trecutul, în defavoarea viitorului, ele adaugă greutăți și  nu aripi scopurilor. ”Ce-ar fi putut să fie” este cântecul de leagăn al regretelor, cu care omul își adoarme curajul și încrederea în sine. Nu avem nevoie de droguri, ci de stimulente. Putem, câteodată, cu tristețe și cu o doză mare de imaginație, să reconstituim viețile noastre de la vreo dată în trecut, când puteam să facem alte alegeri. Însă temelia acestei construcții este un ”dacă” mort, iar construcția este un castel de nisip.


Cealaltă cale pare, întotdeauna, atractivă. Pânzele îndepărtate sunt, întotdeauna, albe; iar colinele - verzi. Cealaltă cale poate fi și cea mai proastă, însă imaginația noastră, printr-un fel de magie, vede o imagine perfectă a posibilităților sale. Alt drum putea să însemne bogăție, dar mai puțină fericire; faima ar fi putut să ne încânte cu melodia sa dulce a laudei, dar mâna cea mică și șovăitoare a dragostei putea să ne scape. Moartea putea să vină mult mai repede spre noi sau spre o inimă la care ținem mai mult decât la a noastră. Ce ar fi însemnat o altă viață, nici un infinit de variabile nu ar putea descri; nicio forță atotputernică nu ne-ar permite să pășim pe acea cale, chiar dacă am fi vrut.


Greșeala e mai mare dacă ține de scop, de principiu, decât cea care ține de metoda de a le atinge... Principiile corecte sunt vitale și primare. Ele aduc maximum de profit din greșeli și reduc pierderile la minimum. Mândria falsă continuă greșelile și ne împiedică a le înțelege, opri și repara.

Să nu acceptăm greșeala ca final; să organizăm o victorie din rândurile rupte de ostași ai eșecului și, în ciuda tuturor piedicilor, să luptăm calm, curajos, neabătut și convins că, într-un final, viața corectă și faptele corecte vor triumfa.

Popular posts from this blog

Ce să faci dacă consideri că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere și corecte?

Chirtoacă și justiția selectivă

7 organizații care ar putea cere interzicerea concertului Prodigy în PMAN