Şase abilităţi pe care nu le vei învăţa în şcoală

În viaţă nu foloseşti prea multe cunoştinţe obţinute în şcoală, pe când o serie de abilităţi vitale pentru activitatea profesională nu sunt predate în şcoală.
Cea mai utilă experienţă acumulată în universitate este, cred, abilitatea de a comunica cu sexul opus(în speranţa că se formează).
Cursul de economie politică? Nu cred, majoritatea formulelor academice sunt foarte puţin practice pentru toţi în afară de cei care elaborează politici economice.
Cursul de informatică? Nu mai mult de 10% de informaţie utilă, pe care le poţi obţine din 1-2 cărţi bune de specialitate.
Istoria, Româna sau Fizica? În afară de faptul că dau o impresie generală asupra lumii şi faptului că poţi să te dai tare cu un limbaj elevat sau cu nişte cunoştinţe mai profunde, nu prea ştiu cum ţi-ar fi utile.
Multe cursuri te fac să nu îţi prea placă universitatea. Pentru majoritatea oamenilor, educaţia începe doar după facultate.
Şi, totuşi, care sunt acele abilităţi care fiecare bărbat, femeie şi copil ar trebui să deprindă în cadrul sistemului educaţional? Bună întrebare...

 

Cum să faci oamenii să te placă şi să-ţi creezi prieteni

Această abilitate afectează toate aspectele vieţii (începând cu întâlnirile romantice, continuînd cu familia şi serviciul) şi este uimitor cât de puţin sunt instruiţi oamenii în legătură cu ea. "Păi, credeam că asta vine din instinct, unii oameni fiind mai dotaţi şi alţii mai puţin, se poate, oare, învăţa aşa ceva?"
Desigur.  Şi este o abilitate care te face foarte puternic, dacă ai nevoie să rezolvi o problemă, să ai acces la persoane cu funcţii de decizie, să proiectezi încredere şi respect şi să te împrieteneşti cu alţi oameni de succes.
Persoanele care sprijină pereţii şi păzesc colţurile la petreceri nu îşi vor realiza niciodată întregul potenţial ca fiinţe umane, deoarece şcoala nu pune suficient accent pe comunicarea socială. Preşedintele George W. Bush nu a avut nici pe departe cele mai bune note la Princeton, dar a ştiut să-şi facă o reţea de cunoscuţi şi a ajuns acolo unde a ajuns.
Îţi recomand să citeşti: Dale Carnegie 

 

Сum să citeşti rapid şi puterea cărţilor audio

Citirea rapidă şi înţelegerea rapidă sunt foarte reale. Investiţia nominală de timp şi efort se compensează din plin pe tot parcursul vieţii. Cum s-ar schimba viaţa ta daca ai putea citi o carte în plus pe săptămână?
Beneficiul este similar şi pentru cărţile audio. Dacă în transport, în loc să asculţi Russkoe Radio, înveţi ceva, timp de un an vei avea echivalentul unui semestru în plus. În lumea anglofonă toate cărţile importante sunt însoţite de variante audio. Chiar şi cărţile care ţi le recomand aici le găseşti şi în varianta audio.
Îţi recomand să citeşti: Brian Tracey

 

Cum să-ţi pui scopuri şi să-ţi administrezi timpul

Ştii cum să realizezi ceva în viaţă? Sistemul nostru educaţional nu consideră acest subiect suficient de important pentru a fi predat, deşi este. 
Cercetările arată că trebuie să te focalizezi la o singură activitate, să îţi planifici ziua aşa ca să ai blocuri de timp în care să lucrezi fără telefon, site-uri sociale şi e-mail, liste de obiective cu priorităţi, lucruri urgente dar neimportante vs lucruri importante, dar nu prea urgente, etc.
Dacă ai avut zile în care ai fost ocupat 24 din 24 pentru ca pe urmă să te întrebi ce ai realizat între timp, atunci trebuie să înveţi aceste lucruri. Înţelegerea productivităţii îţi va da un avantaj enorm faţă de cei care nu o înţeleg.
Îţi recomand să citeşti: David Allen

 

Cum să citeşti documente financiare

Robert Kiyosaki afirmă că părinţii bogaţi îşi învaţă copii să citească documente financiare, iar cei săraci - nu. Sistemul educaţional nu a fost niciodată foarte eficient în a învăţa oamenii să devină bogaţi, probabil şi de aceea că profesorii sunt în mare majoritate săraci şi nu ştiu ce ar trebui predat.
Totuşi, cu 99% din populaţie care se pensionează sub nivelul de sărăcie, cu o economie aproape absentă şi şanse nerealiste pentru un cuplu de tineri de a lua o locuinţă în ipotecă, sunt sigur că moldovenii ar prefera ca sistemul lor educaţional să pună un accent sporit pe bani. Toţi moldovenii ştiu simbolismul de după monumentala baladă "Mioriţa", dar foarte puţini fac diferenţa dintre o balanţă de plăţi şi o declaraţie de venituri. Un sistem educaţional perfect!
Îţi recomand să citeşti: Robert Kiyosaki

 

Cum să negociezi, să foloseşti contractele şi să eviţi să fii utilizat

În viaţă va trebui să lucrezi cu alte persoane. Fie ei angajaţi, prestatori de servicii sau liber profesionişti, trebuie să poţi încheia un contract bun cu ei, atrăgând talente, măsurând rezultate, ştiind când să îi concediezi şi să nu devii obsedat de control. Şcoala nu educă astfel de abilităţi, iar oamenii primesc lovituri destul de serioase pînă încep să înţeleagă cum stau lucrurile în acest domeniu.  
Îţi recomand să citeşti: Donald Trump

 

Cum să economiseşti şi să investeşti

Iarăşi, oamenii nu învaţă să devină bogaţi, de aceea, când îţi priveşti portmoneul, te întristezi. Şcoala nu te învaţă nici puterea venitului pasiv şi cum poţi scăpa de săptămâna de lucru de 40 de ore. Acest tip de literatură nu este abordată în nici un fel de sistemul tradiţional de educaţie.  
Îţi recomand să citeşti: George Clason

Concluzii

Pînă se schimbă sistemul educaţional, eşti responsabil de propria educaţie. Acest lucru presupune să citeşti mult, să îţi găseşti un mentor, să asculţi cărţi audio, să mergi la traininguri şi să citeşti bloguri.

Popular posts from this blog

Ce să faci dacă consideri că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere și corecte?

Chirtoacă și justiția selectivă

7 organizații care ar putea cere interzicerea concertului Prodigy în PMAN