Și asta va trece


O străveche poveste sufită ne spune că într-un ţinut din Orientul Mijlociu trăia cândva un rege care veşnic oscila între fericire şi deznădejde. Cel mai neînsemnat lucru îi provoca supărare mare sau reacţii extreme, iar fericirea se transforma repede în dezamăgire şi disperare. A venit şi timpul când regele s-a simţit obosit de el însuşi şi de viaţa lui şi a început să caute o cale de ieşire.

A trimis după un înţelept care trăia în regatul lui şi care avea renumele de a fi iluminat. Când înţeleptul a sosit, regele i-a spus: „Vreau să fiu asemenea ţie. Îmi poţi da ceva care să-mi ofere echilibru, seninătate şi înţelepciune? îţi voi plăti cât îmi vei cere.” Înţeleptul a răspuns: „Cred că ţi-aş putea fi de ajutor. Dar preţul este atât de mare încât tot regatul nu ţi-ar ajunge ca să-l plăteşti. De aceea îţi voi da remediul în chip de cadou, dacă îi vei acorda respectul cuvenit.” Regele l-a asigurat de acest lucru, iar omul a plecat.

Câteva săptămâni mai târziu s-a întors şi i-a înmânat regelui o cutie ornamentată şi incrustată cu jad. Regele a deschis cutia şi a găsit înăuntru un inel din aur, simplu, pe care erau înscrise nişte litere. Regele a citit: Şi aceasta va trece.

„Care este semnificaţia?”, a întrebat regele. Înţeleptul i-a spus: „Poartă mereu inelul acesta. Indiferent ce se întâmplă, înainte să etichetezi cu cuvintele bun sau rău, atinge acest inel şi citeşte ceea ce este scris. În felul acesta vei fi mereu în pace.” Şi aceasta va trece.

Popular posts from this blog

Ce să faci dacă consideri că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere și corecte?

Chirtoacă și justiția selectivă

7 organizații care ar putea cere interzicerea concertului Prodigy în PMAN