Cui îi sunt utile jocurile naţionaliste din ultima vreme?

Cine beneficiază de pe urma conflictului dintre româno- şi rusofili?
Cine câştigă capital politic din proiecte de lege controversate care contribuie la tensionarea relaţiilor dintre grupurile lingvistice şi etnice?
Ce avem de câştigat şi de pierdut când se promovează astfel de poziţii?
Voi încerca să îmi expun o părere pur subiectivă, care, însă nu va fi acceptată cu siguranţă nici de o categorie, nici de alta. 
Forţele "pro-române" pot juca pe dispoziţiile electoratului său foarte puţin, el este destul de coagulat şi votează relativ uniform. Acţiuni populiste gen obligarea funcţionarilor să cunoască sau să răspundă în limba de stat la petiţii (prima obligaţie este o precondiţie a angajării) nu schimbă esenţial predispoziţiile românofililor. Mai mult decât atât, în Găgăuz -Yeri sau la Bălţi, o astfel de prevedere legală va fi ignorată, din simpla incapacitate de realizare a ei de către funcţionarii publici.

Un astfel de joc are impact negativ preponderent asupra electoratului rusofon (în sensul comunicării active cotidiene în limba rusă). Acesta nu se va orienta la programe reale în domeniul socio-economic, ci va căuta un sprijin în apărarea drepturilor lor lingvistice (care, de altfel, sunt destul de vaste, pentru un stat CSI) şi se va simţi "în asediu" în Republica Moldova.
Pe de altă parte, orice ieşire românofobă, din partea unui ambasador, politician străin sau autohton joacă cartea partidelor orientate spre electoratul românofil, care tot timpul este pe defensivă, datorită unei practici îndelungate a umilinţei şi discriminării românilor în perioada sovietică.
Paradoxal, partide de genul PCRM şi PSD au nevoie de partide de genul PL şi PNL şi viceversa, astfel extremele unor viziuni istorico - politice (suntem moldoveni sau români), a unor  orientări geopolitice (România vs Rusia) trebuiesc argumentate prin ameninţări asupra "singurelor viziuni corecte", or, dacă nu te simţi ameninţat, nu vii să aperi o poziţie de principiu la vot. 
Iar metodele pe care le utilizează partidele sus-menţionate seamănă leit:
  1. ambele părţi interpretează valoric evenimente istorice şi date simbolice (9 mai vs Raptul Basarabiei).
  2. ambele ţin la monumente şi simboluri (piatra din faţa Guvernului vs statuia lui Lenin).
  3. ambele părţi organizează evenimente de masă, pretinzând să reprezinte "întreg poporul Republicii Moldova"(marşul unirii vs первомай).
  4. Până şi discursurile liderilor seamănă ca formă, fiind pline de arhaisme şi rusisme, apropiate de discursurile de mahala.
Deşi, aceste asemănări nu pot fi considerate edificatoare, ele stabilesc o tendinţă. D-l Ghimpu se simte foarte bine în compania comuniştilor, are un obiect de critică constant şi previzibil. D-l Voronin, pe de altă parte, are nevoie de sperietoarea naţionalistă, "fascistul" de Ghimpu pentru a consolida propriul electorat.
Această simbioză, după mine, se datorează faptului că ambele formaţiuni, într-o măsură mai mică sau mai mare, voluntar sau involuntar, fac jocul Rusiei. Intervenţiile unor organizaţii obscure de genul Ligii Tineretului Rus sau a Mitropoliei Moldovei în aceste jocuri naţionaliste, nu face decât să confirme această ipoteză.
La capitolul organizaţiilor de genul Noii Golani sau Acţiunea 2012, se presupune că finanţarea lor vine de peste Prut, dar e bine ştiut că KGB-ul rusesc are o reţea extinsă de agenţi în România, până şi preşedintele Iliescu a fost acuzat (destul de fondat, de altfel) de conexiuni KGB, deci nu ne putem pronunţa definitoriu asupra naturii influenţei lor. Mai multe decât atât, România este departe de a se manifesta ca un lider regional în zona Mării Negre, fiind clară lipsa unei Strategii ample faţă de Republica Moldova.
 Jocurile naţionaliste sunt dintotdeauna manipulatorii, adu-ţi aminte de 7 aprilie şi fii precaut!

Comments

Popular posts from this blog

Chirtoacă și justiția selectivă

7 organizații care ar putea cere interzicerea concertului Prodigy în PMAN

Profil de călătoare #3: Diana "Infidela" Mocanu