Psihanaliza unui hipster sau mama niciodată nu m-a iubit

Nu am scris de mult timp, din varii motive, unele obiective, altele așa și așa. Astăzi mi-a venit o idee și vreau să o împart, de aia scriu, sper să o fac mai des.
Subculturile contemporane fac parte din spiritul de autodistrugere al maselor. Sună complicat, dar nu e. Urmărind, nu foarte aproape, tendințele subculturilor observ că, mai toate, sunt autodistructive, într-un fel sau altul.

Emo - copii neînțeleși și triști sunt lideri la capitolul suicid, automutilare și, pe lângă toate, care fac din acest proces un cult. Iubirea și moartea, de multe ori au fost asociate, să ne aducem aminte de Edgar Allan Poe (mai ales cei care privesc The Following) sau de Shakespeare. Culori sumbre, muzică tristă și promisiuni de iubire până dincolo de moarte.

Goții - pseudo-sataniști, care venerează moartea și au un fetiș special față de morminte și cimitire. Același motiv romantic al morții, aceleași gânduri, însă un pic mai vioi, mai aprig și mai sălbatic. Reguli proprii de joc, tatuaje și machiaj specific. O atenție deosebită vampirismului și rock-ului gothic. Aceeași tristețe victoriană, un pic altă interpretare.







Hipsterii - tipi rafinați, ironici, fani ai unor muzicanți obscuri, cu tendințe de a folosi tehnologia de top în combinație cu unele relicte ale timpurilor trecute (mixtape-uri, cd-playere etc). Au un stil specific de îmbrăcăminte și ochelarii nelipsiți, citesc mult, beau cafea și vin (se presupune de calitate). Au viziuni utopice asupra politicii și pot fi foarte enervanți.


Ce îi reunește? O sete de individualitate nerealizată, care se manifestă prin aspectul exterior și ”gusturi” unice, care, de fapt, se tirajează. Protestând față de mainstream, ei își creează anti-mainstream-ul propriu, unde seamănă leit între ei.
Până la urmă, răzvrătirea față de regulile sociale, este una care vine din familie și ține de faptul că cineva nu a primit suficientă atenție în familie. Atenția pe care nu au reușit să o primească în copilărie, în școală sau în mediul în care trăiesc, o compensează prin exclusivitatea mimată sau căutând apropiere umană, măcar în acest mediu straniu. Iar, tendința de autodistrugere nu este altceva decât un țipăt disperat, ”eu sufăr, ajutați-mă”. Mai evidente și mai violente în primele două cazuri, și un pic mai camuflate în ultimul. Și chiar nu e nevoie de multă psihanaliză...


Așa că, privindu-te în oglindă, decide să te iubești și fără cafea exclusivista sau ochelari cu ramă de os și fii fericit!

Comments

Popular posts from this blog

Chirtoacă și justiția selectivă

7 organizații care ar putea cere interzicerea concertului Prodigy în PMAN

Profil de călătoare #3: Diana "Infidela" Mocanu