Skip to main content

Mesaj pentru absolvenții 2014 (și nu numai)


Mesajele adresate absolvenților sunt întotdeauna pline de laude și sfaturi înțelepte, de citate și de promisiuni de măreție. Eu nu voi fi original și voi începe și eu cu un sfat: Riscați! Sunteți la vârsta și în condițiile în care vă permiteți luxul să o faceți, să greșiți, să experimentați și să învățați. Da, să învățați, pentru că studiile voastre abia încep. Viața este cea mai bună școală, în Universitate primiți o bază, puteți sta pe umerii giganților cărțile căror le-ați citit, dar realitatea este, de multe ori, altfel. Nu veți mai primi note, dar veți acumula respect, nu veți mai fi obligați să citiți, dar va trebui pentru a crește ca și personalitate, nu veți fi obligați să vă ridicați în picioare când veți vedea un profesor, dar veți face-o instinctiv atunci când veți întâlni un om care v-a format cu adevărat.
Sunteți, însă, și la vârsta marilor dezamăgiri, multe dintre iluziile pe care le nutriți din copilărie se vor surpa imediat ce veți intra în primul vostru birou sau veți primi salariul. Dar, cândva erați foarte dezamăgiți de faptul că nu puteți zbura sau deveni invizibili și a trecut. Și asta va trece. Numai nu uitați despre faptul că trebuie să lucrați așa ca să nu vă fie rușine, nu cum sunteți plătiți și că în fața voastră sunt oameni care simt și aspiră ca și voi. Nu faceți ceea ce nu ați vrea să vă facă alții.

Eu nu am răspunsuri, dar mă pricep la întrebări. Cine ești? Ce îți place? Cine/ce contează? Ce nu ai face niciodată? Aceste sunt întrebările la care urmează să găsiți răspunsuri, le caut și eu. Nu disperați, pentru ca au fost mii până la voi și nu vă faceți iluzii pentru că totul e trecător. Sper să fiți o generație de oameni mai buni! Vă salut!

Și un mesaj cu mult mai bun decât al meu de la Baz Luhrmann:

Popular posts from this blog

Slang-ul moldovenesc din 2018

Nimic nu te face să te simți mai bătrân decât faptul că nu mai înțelegi slang-ul modern. În această postare vă voi face cunoștință cu cei mai populari termeni ai slang-ului moldovenesc din 2018.

1. Donat -  persoană credulă, săritoare la nevoie
Exemplu: - Cristian, ce donat ești! Nu vezi că e o șmecherie?




2. A umbla înghimpat
-  a fi sub efectul unor droguri recreaționale.

Exemplu: - Marcel, pe unde te-ai înghimpat?




3. Mayovka (a nu se confunda cu mayorka) - perioadă scurtă de până la trei luni când tinerii se activizează pentru a susține un partid/candidat politic.
Exemplu: - Ana azi nu vine la perechi? - Nu știai? Ea umblă cu mayovka.





4. Mayorka (a nu se confunda cu mayovka) - situație în care ai fost angajat la un serviciu la care nu te pricepi.
Exemplu: Daniel a fost angajat la bancă și acum la toate ședințele se simte ca o mayorkă.





5. Palpatine - un politician abil care doarme puțin și susține partea întunecată a forței.
Exemplu: - De ce îl numești pe imperator - Palpatine? - Pentru…

Butka business-ului moldovenesc 🤷

Pe noi, moldovenii, e ușor să ne minți ca să nu folosesc un verb licențios. Și cel mai bine o fac nu politicienii care datorită ciclurilor electorale o fac cu regularitate de 2-4 ani, ci antreprenorii noștri locali.



Cum se face business-ul moldovenesc? Foarte simplu! Intri pe Aliexpress și te uiți ce costă vreun dolar. De exemplu, un încărcător. Cumperi, te înțelegi la vamă, că ai cumătri, sau mai și plătești vreun TVA, care mai adaugă vreo 20% la dolarul tău. Apropo, toți chinezii îți propun invoice-uri cu prețuri mai mici ca să nu te cheltui tare. Închiriezi niște locații mici, dar plasate strategic în locuri aglomerate (pe bulevarde, lângă piața centrală șamd). Și pui prețuri de vreo 200 de lei - la moment în jur de $12. Venitul tău curat să zicem că nu e de 1000%, ci vreo 700%.



Din partidă vreo treime vor fi defecte, dar nu îți pasă. Chiar dacă cineva va reveni să returneze cumpărătura, sunt șanse puține să păstreze și bonul fiscal și cutia, să vrea să scrie plângeri și să meargă…

Infografic: Analiză juridică a cazului #CaritateGate

#CaritateGate a stârnit un val de reacții controversate referitoare la activitatea fundației care administrează site-ul, dar și calității investigației RISE. În infografic, vedeți o analiză teoretică a încadrării juridice a activității ambilor "actori" ai acestui proces. Nu uităm de prezumția nevinovăției și de faptul că binele pe care îl faci nu te absolvă de răspunderea pentru răul care îl provoci. Valabil pentru ambele părți.