Singurul magnețel de pe frigiderul meu


Singurul magnețel de pe frigiderul meu e cel din Budapesta. Eu nu cred în magnețele și urăsc oamenii care i le dăruiesc prietenilor. Mesajul e ceva de tipul: ”Uite încă un loc unde eu am fost și tu nu”. 


Eu am prins virusul călătoriilor de câțiva ani de la cineva. Și l-am prins bine. Am văzut destul de multe țări, cei care mă urmăresc pe instagram cred că sunt obosiți de pozele de acolo. Am văzut, am gustat, am analizat și am înțeles multe din escapadele acestea.

Eu sunt un egocentric mare și rareori accept că greșesc, dar greșesc destul de des. Cândva ascultam mult rock rusesc. Și m-a atins tare piesa "Я остаюсь" de Крупский и Сотоварищи și mai ales fraza:

”И пусть остаться здесь сложней, чем уйти,

Я всё же верю, что мне повезёт...”




Făcea parte din rebeliunea mea de tânăr din fosta URSS. Da, da. Nu din CSI, sau din Basarabia. Din fosta URSS. Sunt mai homo sovieticus decât aș vrea și toți suntem. Fataliști ca la Dostoievski, falși ca în Suflete Moarte, indeciși ca Bolkonski.

Am decis să rămân. Să accept un prim salariu de 1111 lei în 2006. Să nu activez în mai puțin de 2 locuri niciodată, iar, într-o perioadă, chiar la 4 servicii (mersi, Moldova 1 pentru șansa de a fi prezentator). 

În Moldova poți fi cine vrei tu. Eu am fost lector la 21, am lucrat la o firma de audit, prezentator la TV și radio, tare puțin și deprimant la fundația Soros, m-am dat drept analist politic, am lucrat la stat, am făcut consultanță și campanie electorală. 

Am scris, am fost pe sticlă, am fost fericit și trist.

Tot aici am iubit. Am avut pasiuni trecătoare și iubiri ucigătoare care au lăsat urme adânci și care poate mai sângerează.

Deși sunt un om ursuz și un introvert transformat, am avut în jur oameni faini și colective de invidiat, aproape peste tot. Le mulțumesc și lor.

Am încercat să mă țin de cuvânt, să fiu vesel și optimist. Câteodată prea critic și acid, știu.

Dar, a venit momentul să spun că am greșit. 

În primul rând, prin naivitatea că experiența internațională nu contează. Ea te formează ca un om care gândește în afara complexelor provinciale și sparge stereotipurile pe care, deși le înțelegi, subconștient continui să le practici.

De ani buni, citesc preponderent în engleză și, urmând principiul din Good Will Hunting am făcut o școală de autodidact care m-a făcut să mă simt egal cu profesioniști din alte state, schițând câte un zâmbet ironic când ei, deși profesioniști buni, nu aveau cultura generală.

Aici, recunosc faptul că m-a ajutat mult și Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, care e una din ultimele surse de creieri și prin schimbările din el înțelegi cât e de mare brain drain-ul de la noi din țară.

Am greșit că nu am avut încredere în faptul că sunt la fel de competitiv oriunde, nu doar aici.

Am greșit crezând că nu există limite și, câteodată, am fost gelos pe ”tinerii școliți în Europa” care la noi sunt ”discriminați pozitiv”.

Am greșit crezând în mituri și alegând răul mai mic. Nu există rău mic. Dacă alegi între două rele, următoarea alegere va fi și mai degradantă. Trebuie să alegi pe cei în care crezi și să-i taxezi dur când ei te dezamăgesc. Nu mai faceți ”un bine țării” decât dacă real credeți în cei în dreptul cui puneți ștampila.

Am greșit prin a crede că inevitabil va fi mai bine. Trebuie să fie atât de rău ca până și ultima cămilă din caravană să înțeleagă că așa nu se mai poate. Și asta la noi va mai dura.

Am greșit crezând într-o generație, cea care i-a urmat pe romanticii anilor 90. Ei ne-au dezamăgit pe toți.

Am greșit fiind prea idealist și prea puțin practic într-o lume în care ai de ales între otkat și coffee-break pentru a trăi confortabil.

Și acum am decis să plec. Adică, decizia am luat-o cam un an în urmă și era dictată preponderent de factori personali.

Plec acum pe un an acolo unde, ironic, am cumpărat singurul magnețel de pe frigider.

Și postarea asta nu e un îndemn de a fugi din Moldova și a stinge lumina. 

Mesajul meu este să nu vă închistați în această palmă de pământ. E bine și pentru ea și pentru voi.

Mie mi-a luat 30 de ani să înțeleg asta. 

Și pentru că am scris postarea asta nostalgic, ascultând rock-ul rusesc pe care îl adoram în adolescență, o s-o termin cu Цой, care e viu.

”Но странный стук зовёт в дорогу.
Может, сердца, а может, стук в дверь.
И когда я обернусь на пороге,
Я скажу одно лишь слово: "Верь!"”

Comments

  1. Successe mari, fost coleg de banca. Go change the world.

    ReplyDelete
  2. Bine punctat...dureros de adevărat. Mult succes!

    ReplyDelete
  3. Super post, fascinant si la punct. Iti iese bine la scris, continua sa inspiri! Mult succes!

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Ce să faci dacă consideri că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere și corecte?

Chirtoacă și justiția selectivă

7 organizații care ar putea cere interzicerea concertului Prodigy în PMAN