Sarea din bucate


Ce poate fi mai simplu și neinteresant ca sarea de bucătărie? Să vedeți ce istorie fascinantă are ea!

1. Origini

Chinezii au inventat metoda de extracție prin fierberea apei din ocean. Romanii au extins această practică în Europa cu mult mai târziu.

Prima salină este atestată tot în China în 252 BC

China a fost prima țară care a introdus taxe pentru sare. Resursele acumulate au fost utilizate între altele pentru finanțarea construcției Marelui Zid Chinezesc.

Egiptenii extrăgeau sarea din deșert și prin evaporarea apei de mare în delta Nilului. Ei au descoperit metoda de tratare cu sare a peștelui, cărnii și a legumelor pentru păstrarea pe termen lung. Tot ei au învățat să ”înmoaie” măslinele într-o soluție salină.

Experimentele cu păstrarea cărnii i-au adus la ideea păstrării cadavrelor în sare. Acest obicei a dus ulterior la mumificarea lor. În secolul XIX când mumiile erau aduse în masă în Cairo, vameșii le taxau ca pește sărat pentru a nu pierde oportunitatea de a contribui la buget.




2. Civilizațiile îmbogățite de sare

Celții erau numiți de romani gali. Acest nume provine de la grecescul ”hal” care înseamnă sare. Motivul datorită căruia celții au primit acest nume este comerțul cu sare și produse sărate, în special carne. Ei au îmbunătățit tehnicile de extragere și au început să folosească unelte de bronz în saline pentru că acestea nu rugineau.

În Roma, sarea era utilizată ca mijloc de presiune politică. Când aveau nevoie de susținere politică, liderii făceau subsidii la prețul sării. Armatele romane erau plătite în sare. Cuvântul salariu tot de la sare își are originea. Războaiele Punice (264-146 BC) au fost finanțate prin manipularea impozitului pentru sare.

Imperiile comerciale venețian și genovez erau în mare parte dependente de comerțul cu sare. Oferind subsidii comercianților de sare, venețienii și-au asigurat posibilitatea de a importa condimente la prețuri mai mici decât competitorii lor. Prosciutto, salamul și cașcavalurile reprezentau o sursă bună de profit și dependeau de tehnicile de tratare cu sare. Veneția și-a pierdut din relevanță doar odată cu marile descoperiri geografice.



3. Sarea, batogul și hering-ul

Vikingii, adevărații descoperitori ai Americilor, au putut să ajungă acolo datorită corăbiilor superioare și rezervelor de pește sărat pe care le luau cu ei. Bascii au învățat cum să facă corăbii mai bune de la vikingii care îi invadau periodic și au început să se aventureze după batog în Oceanul Atlantic. Spre deosebire de peștii mai grași, batogul putea fi păstrat mai mult timp și folosit în călătoriile pe mare mai lungi. Vikingii au început să pescuiască intens batogul în regiunea peninsulei Newfoundland creînd o piață profitabilă pentru acest tip de pește. Pentru sărarea acestuia, ei întreținea saline în Franța unde sarea putea fi evaporată natural. De asemenea, ei au preluat o tehnică venețiană care implica o serie de lacuri artificiale cu apă sărată.

Heringul era și el o sursă importantă de profit pentru comercianți. Între 1250 - 130, comercianții germani au creat Liga Hanseatică pentru reglementarea comerțului cu hering și sare. Membrii acestei ligi au influențat comerțul în toată Europa de Nord.

Suedezii care nu puteau evapora în țara lor sarea, o făceau pe insula caribiană Sfântul Bartolomeu.

Însă nu nordicii, ci Marea Britanie și Franța au preluat inițiativa în comerț după marile descoperiri geografice, iar Atlanticul a devenit ”centrul universului”.

Între secolele XVI - XVIII, consumul mediu european de sare pe zi a crescut de la 40 la 70 de grame.



4. Sarea și revoluțiile

Toți știu rolul ceaiului în lupta coloniilor americane pentru independență, dar și sarea a avut un rol destul de important. Mulți dintre coloniști depindeau de pescuit și extragerea sării era vitală pentru ei. Britanicii nu vroiau ca aceștia să își extragă propria sare și au redus prețul sării de import pentru a limita producerea ei pe continent. Așa ei au devenit monopoliști și prin reducerea cantităților de sare importate pe continent controlau comerțul exterior al coloniilor.

Ulterior, britanicii au crescut taxele pentru sare și acesta a fost unul dintre motivele Războiului Revoluționar American (1775).

În timpul conflictului, britanicii au sistat importul de sare pentru a prejudicia comerțul coloniilor. Această măsură nu și-a avut efectul și americanii au devenit o națiune independentă în 1783.

Revoluția Franceză a avut și ea de a face cu sarea. Ca și egiptenii, chinezii sau romanii antici, când Louis al XVI-lea a avut nevoie de fonduri suplimentare, a recurs la mărirea taxei pentru sare.

Finanțarea modului extravagant de viață al lui Louis al XVI-lea solicita din ce în ce mai multe finanțe, ca urmare taxele creșteau încontinuu. Cetățenii erau și mai înfuriați de faptul că unele orașe sau instituții clericale obțineau scutiri de taxe pentru sare după bunul plac al regelui.

Taxele au forțat mulți comercianți să devină contrabandiști de sare, riscând (ironic)  ani grei la ocnă sau decapitarea. Pentru a curma deprecierea veniturilor statului, cetățenii erau obligați să cumpere un minim de sare pe canale oficiale - sel du devoir.

Taxarea pentru sare exemplifică opresiunea țăranilor din Franța pre-revoluționară și reprezintă și o cauză a ei. Unul dintre primele decrete revoluționare a fost abolirea taxei pentru sare.

Ți-a plăcut? Citește cartea aceasta care a fost sursa de inspirație pentru postare!


Comments

Popular posts from this blog

Ce să faci dacă consideri că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere și corecte?

Chirtoacă și justiția selectivă

7 organizații care ar putea cere interzicerea concertului Prodigy în PMAN