Skip to main content

Timișoara instagramabilă


Recent, a fost lansată o cursă directă a TAROM de la Chișinău la Timișoara. Am mai fost în mica Vienă a României, dar, în perioada când orașul trecea printr-o reparație capitală (mulțumim fondurilor europene!). Așa că atunci când mi-au propus să merg într-un city break acolo, am acceptat cu plăcere.

Și concluzia mea este că Timișoara este chiar foarte instagramabilă!

Aici vedeți ce merită văzut în mica Vienă și vă puteți pregăti instatrip-ul încolo din timp.

Începem în Piaţa Victoriei

Acest simbol al Revoluției Române este interesant atât prin istorie, cât și arhitectură. Aici sunt principalele edificii instagramabile, dar mai ales Catedrala Ortodoxă, Opera, Primăria și Filarmonica.






Piaţa Unirii

Locul unde trebuie să îți bei cafeaua admirând Catedrala Catolică, Palatul Baroc, Biserica Sârbă și alte locuri numai bune de fotografiat.








Piaţa Libertăţii

Aflată între Piața Unirii și Piața Victoriei, aici găsim primăria veche și statuia Sfântului Nepomuk.






View this post on Instagram


A post shared by Sabina Hirianov (@sabina_hirianov) on






Bastionul 

Bastionul e parte din apărarea medievală a Timișoarei. Aici nu prea am avut timp, dar cadrele sunt perfecte pentru o fotosesiune retro.




Foodstagram

 Timișoara e un loc preferat de turiștii italieni, așa că găsești multe restaurante europene influențate de bucătăria mediteraneană, dar și cea austro-ungară. Bucătăria locală mai are și puternice afinități cu cea sârbească. Bănățenii gătesc multă carne cu legume prăjite și intens condimentate cu boia sau chimen. Ai putea să ai o problemă să găsești ceva vegetarian.

Noi am fost la Dinar, un restaurant sârbesc, unde ne-am delectat cu bucate de carne, vin de la Cramele Recaș, dar și niște ștrudele cu o explozie de gust și calorii!




Ah, da, mai treceți și pe la cea mai mică cafenea din Timișoara. Fac o cafea tare gustoasă!


Ce nu am reușit:

Muzeul consumatorului comunist - recomandat și de Atlas Obscura.

Parcul Rozelor - cred că cel mai indicat e să mergi acolo vara.

Muzeul Satului Bănățean - multe poze frumoase în context rustic.

Concluzia: Mica Vienă este indicată pentru un trip de vreo 48 de ore, dacă aveți mai mult, vizitați și vinăria Recaș sau Aradul.


PS: Poze frumoase din Timișoara mai vedeți și pe paginile de instagram ale Rodicăi Rusu, Dianei Mocanu, Sabinei Hirianov și Mihaelei Ursu.

Disclaimer: Acest articol nu este un advertorial, scriu doar pentru că îmi place Timișoara.


Popular posts from this blog

⛔ Cum își discriminează Doina Ciobanu followerii?

Ieri a ieșit unul dintre episoadele vlog-ului Academiei Rockit, care citează un discurs mai lung al bloggereimodelului influencerei(?) Doina Ciobanu. Și ceea ce mi-a atras atenția în el de la început a fost fraza: "Followerii nu înseamnă nimic! Influența înseamnă tot!".
Prima reacție a mea a fost "Nu poate fi! Nu în era economiei de influencer!". Dar ceea ce a urmat, era și mai șocant. 


Dar să analizăm de la început. Ce este un influencer? Dicționarul Cambridge spune că un influencer este o persoană care afectează felul cum se comportă alții. Adică, fără de cei influențați, de fapt, influencer-ul nu înseamnă nimic. De aici și tendința (exagerată, pe alocuri) a influencerilor să creeze o relație cât mai personală cu followerii săi și să le arate afecțiune cât mai intens. De fapt, cum te-ai simți tu dacă ai fi follower-ul Doinei și ea ți-ar zice că nu însemni nimic pentru ea?


Urmează o altă perlă deosebit de drăguță adresată unui grup foarte mic: Modelele din Republ…

Care este cel mai bun dop pentru sticlele de vin?

Dopurile sunt un subiect pentru dezbateri în lumea vinului. Tradiționaliștii insistă că singura modalitate corectă de a închide o sticlă de vin este dopul de plută. Însă, vinificatorii explorează alternative la dopul de plută clasic. Astăzi vom discuta despre diversele modalități de a astupa o sticlă de vin și vom răspunde la dilema veșnică - dop de plută sau screw-cap?
Trei cele mai populare tipuri de dopuri utilizate de vinificatori sunt: dopurile de plută, dopurile de plută sintetică și screw-cap-urile.

Dopurile de plută



Utilizate de secole, dopurile de plută se dilată perfect pentru a sigila sticla și permite transferul de gaze ideal pentru vinurile care pot fi maturate datorită conținutului înalt de tanini. Dopul de plută se produce din coaja spongioasă a copacilor de plută. Acest fapt determină posibilele imperfecțiuni ale dopului de plută. Acest defect poate afecta aroma vinului adăugîndu-i un iz de carton umed - foarte neplăcut pentru a fi băut. 

Dopurile de plută sunt, de regulă,…

🔴 Să nu joci niciodată jocuri intelectuale!

Să nu joci niciodată jocuri intelectuale!

Nu vrei să fii parte dintr-o comunitate de vreo 200 de oameni deștepți care îți pot recomanda o carte, un joc de societate și cu care poți petrece interesant timpul liber.Nu vrei să-ți dezvolți gândirea asociativă și să vezi legăturile ascunse dintre cultura pop, politică și istorie. Nu ai vrea să înțelegi mai mult decât masele din jur.Nu vrei să pierzi vreo trei ore săptămânal pentru a șterge praful de pe creier, mai bine privești niște reality-show-uri sau video-uri cu motani pe net.Nu vrei să îți faci prieteni noi și interesanți cu care să poți vorbi mai mult decât despre ultima piesă a Olgăi Buzova sau ce challenge mai face Ilie Bivol.Nu vrei să îți asumi responsabilitatea pentru o echipă și să vezi dacă poți să gestionezi dinamic 6 oameni diferiți cu care să câștigi titluri.Riști să-ți formezi prietenii trainice sau chiar să-ți găsești perechea pentru că oamenii inteligenți sunt atrași de alți oameni inteligenți.Iar dacă vei fi în special…