Skip to main content

Moldovenii (celebri) și provincialismul

Admir foarte mult pagina Români Celebri pe Facebook. Au listat-o la categoria educație și promovează cultura română. Deși, unele citate sunt atribuite eronat, ideea îmi place, deoarece inspiră mândrie națională.
https://www.facebook.com/romanicelebri?fref=ts
Vă explic, pe scurt, ce înseamnă științific (juridic, în cazul meu) națiune - o entitate cu o cultură, limbă și tradiții comune. Ea, de regulă, nu coincide strict cu un stat, cu o structură politică clară. Într-o lume globalizată, migrația și interesele geopolitice nu vor permite niciodată un ”stat-națiune” absolut. Odată înțeleasă această idee, cred că ar scuti multă lume de necaz.
Moldovenii, pe altă parte, deși, fac parte din națiunea română (apreciere subiectivă pentru fiecare individ, în parte) sunt un popor distinct, adică, un element constitutiv al statului Republica Moldova, pe baza legăturii politico-juridice (ai buletin/pașaport, ești ”cetățean” - parte a poporului RM). 
Și, noi, moldovenii avem un spirit deosebit de autoflagelare (a se citi sindromul ”terpilă”), ca urmare apare o pagină similară ”Moldoveni Celebri”. Din naivitate am dat și eu like, crezând că voi citi gânduri frumoase de-ale lui Kogălniceanu, Mateevici, Halippa, Druță, Vieru ș.a.
Ca să găsesc asta:

Dar, oare, nu ajunge, pentru a admira ”perlele” politicienilor din Republica Moldova, pagina sarcastică Jios Aliansu? Sau Republica Moldova nu poate propune nimic în afară de non-valori?
Concluzia mea este că provincialismul și autoflagelarea (cum se citește, vezi mai sus) sunt calități ale unei părți marginale ale poporului RM, care se promovează activ pe net. Iar, asocierea calificativului ”moldovean” cu părțile negative ale vieții noastre (în special, politice) se realizează eficient și fără astfel de pagini. Iar, ideea de promovare a valorilor noastre este compromisă fără vreun motiv serios. Vorba clasicului: ”... Nasc și la Moldova oameni”.

P.S. Unlike și report ca fiind ofensatoare pentru mine personal.

P.P.S. Reacții la postare. A fost între timp schimbată și descrierea paginii:

Revistă online de umor, sarcasm, ironie și perle ale ”celebrităților” din spațiul nostru mioritic dintre Prut și Nistru
Description
Chiar dacă există deja pe facebook, o pagină a românilor celebri, oricum știm bine că moldovenii au un specific aparte față de românii din alte părți. Vorba înțeleptului: ”Toți moldovenii sunt români, dar nu toți românii sunt moldoveni.”
Atâtea vorbe ”înțelepte” rămân neștiute de moldoveni, atâtea perle lingvistice nu sunt însoțite de zîmbetele de rigoare. Trebuie de corectat :)





Popular posts from this blog

⛔ Cum își discriminează Doina Ciobanu followerii?

Ieri a ieșit unul dintre episoadele vlog-ului Academiei Rockit, care citează un discurs mai lung al bloggereimodelului influencerei(?) Doina Ciobanu. Și ceea ce mi-a atras atenția în el de la început a fost fraza: "Followerii nu înseamnă nimic! Influența înseamnă tot!".
Prima reacție a mea a fost "Nu poate fi! Nu în era economiei de influencer!". Dar ceea ce a urmat, era și mai șocant. 


Dar să analizăm de la început. Ce este un influencer? Dicționarul Cambridge spune că un influencer este o persoană care afectează felul cum se comportă alții. Adică, fără de cei influențați, de fapt, influencer-ul nu înseamnă nimic. De aici și tendința (exagerată, pe alocuri) a influencerilor să creeze o relație cât mai personală cu followerii săi și să le arate afecțiune cât mai intens. De fapt, cum te-ai simți tu dacă ai fi follower-ul Doinei și ea ți-ar zice că nu însemni nimic pentru ea?


Urmează o altă perlă deosebit de drăguță adresată unui grup foarte mic: Modelele din Republ…

↓↓↓Ghidul tău: Influencerii din Republica Moldova (2019)

Se pare că termenii proveniți din engleză au devenit o nouă normalitate a realităților noastre mioritice. Dacă nu știi ce înseamnă RoI sau KPI, nu numai că te simți prost, dar și în afara unei caste speciale de "experți" într-un domeniu sau altul. Una dintre noile tendințe în acest sens este influencer marketing - o modalitate de a vinde ceva prin intermediul unor persoane în care consumatorii au încredere.
Foarte curând acest fenomen a făcut spillover în domeniul public și, spre exemplu, o tânără influenceră de doar 15 ani din Suedia, Greta Thunberg, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace pentru protestele sale în favoarea acțiunilor pentru limitarea schimbărilor climatice.
De curând, cuvântul influencer a invadat spațiul public moldovenesc și pare că influencerii vor rezolva toate problemele de la noi.
Pentru mine intervine o nouă întrebare, cine poate fi considerat influencer în Republica Moldova și ce impact au ei? Dicționarul Cambridge definește influencerul …

🔴 Să nu joci niciodată jocuri intelectuale!

Să nu joci niciodată jocuri intelectuale!

Nu vrei să fii parte dintr-o comunitate de vreo 200 de oameni deștepți care îți pot recomanda o carte, un joc de societate și cu care poți petrece interesant timpul liber.Nu vrei să-ți dezvolți gândirea asociativă și să vezi legăturile ascunse dintre cultura pop, politică și istorie. Nu ai vrea să înțelegi mai mult decât masele din jur.Nu vrei să pierzi vreo trei ore săptămânal pentru a șterge praful de pe creier, mai bine privești niște reality-show-uri sau video-uri cu motani pe net.Nu vrei să îți faci prieteni noi și interesanți cu care să poți vorbi mai mult decât despre ultima piesă a Olgăi Buzova sau ce challenge mai face Ilie Bivol.Nu vrei să îți asumi responsabilitatea pentru o echipă și să vezi dacă poți să gestionezi dinamic 6 oameni diferiți cu care să câștigi titluri.Riști să-ți formezi prietenii trainice sau chiar să-ți găsești perechea pentru că oamenii inteligenți sunt atrași de alți oameni inteligenți.Iar dacă vei fi în special…