Treceți la conținutul principal

Despre conținut și ambalaj


Ieri am fost la o degustație mixată cu un fel de brainstorming despre designul etichetelor sticlelor de vin. Mi-a plăcut abordarea lor, dar și m-au uimit, un pic, rezultatele degustării oarbe.

Am observat o neconcordanță evidentă dintre designul etichetei și potențialul grup-țintă, clasa vinului și mesajul pe care îl lansează producătorul. Un vin dulcegăriu care are, în mod natural, un grup-țintă format preponderent din femei, avea o etichetă sobră, fără pic de feminitate în ea. Un altul, rose, destinat în primul rând unui public tânăr, care e, de obicei, cu venituri modeste, avea o etichetă sofisticată și destul de conservatoare (coline cu viță de vie și un drum de țară decupat), de altfel, din ceea ce ne-au spus la eveniment era și scumpă.

Ideea care mi-a venit la moment era că problema persistă nu numai în designul etichetelor de vin, ci, în general. Noi alegem ambalajul după ceea ce vedem pe piață. Toți politicienii promit bunăstare, stabilitate și democrație. Toată publicitatea pentru praful de spălat se adresează preponderent mamelor cu copii și cea pentru aparate de ras, se pare, bodybuilderilor.

Poate ar trebui să ne gândim ce putem oferi? Ce conține sticla noastră de vin? Ce calități forte avem și cui putem să le vindem? Un burlac nu își spală rufele? Sau un tip cu burtă nu preferă să fie proaspăt ras?

Dacă am face analiza ”oarbă” a propriei persoane, produs, serviciu, poate am alege și un ambalaj mai adecvat.

Mulțumesc Wine of Moldova pentru ocazia de a participa la o degustație din cadrul Școlii Vinului.

Sursa colaj foto: www.pastemagazine.com

Postări populare de pe acest blog

10 pași ai Dr. Jordan B. Peterson pentru o gândirea mai clară prin scrierea de eseuri

Cuvânt înainteAcesta este cel mai bun și în același timp cel mai simplu răspuns la întrebările: Cum să scrii o teză de licență? Cum să scrii un referat? Cum să scrii un eseu? Ghidul a fost elaborat de profesorul de psihologie, Dr. Jordan B. Peterson. El a devenit o senzație pentru lecțiile publice și cărțile publicate.
Notă: Traducerea este adaptată. Partea I: IntroducereCe este un eseu?Un eseu este o scriere relativ scurtă pe un subiect definit. Totuși cuvântul eseu la origine o tentativă sau o încercare. Prin urmare, un eseu este un text scurt scris de cineva care încearcă să exploreze un subiect sau să răspundă la o întrebare.De ce să faci efortul pentru a scrie un eseu?
De cele mai multe ori scriem eseuri pentru că suntem obligați de curricula școlară sau universitară. De aceea, asocierea directă pe care ne-o creează eseurile este demonstrarea cunoștințelor pe care le avem unui învățător sau profesor.Această asociere este de-a dreptul periculoasă și greșită (chiar dacă are o valoare …

Știri ironice: tot mai mulți bostani, tot mai puțini creștini

În această ediție a știrilor ironice, veți afla câți bostani vor folosi britanicii de Halloween, unde au apărut 5 insule noi, câți creștini au mai rămas în SUA și ce nu veți mai vedea pe produsele Always.🎃 Se estimează că britanicii vor „cheltui” 18 tone de bostani pentru acest Halloween. Da, da, vine Halloween-ul! 🎃 Vice-admiralul rus Alexei Moiseev a declarat că topirea ghețarilor a descoperit 5 insule noi în Arctica. Cum le-ai numi tu? 🎃 Roscosmos-ul a declarat că va modifica o rachetă de tip Soyuz pentru a duce turiști în spațiu. Se pare că în competiție cu Musk și Branson, aceste călătorii vor fi din ce în ce mai ieftine ✝ Numărul de creștini în SUA este într-o continuă scădere. Un sondaj al The Pew Research Center arată că doar 65% din populație se identifică drept creștini, comparativ cu 77% în deceniul trecut. 26% se declară drept agnostici sau atei. 🎃 Oamenii vor ateriza pe Marte în 2035, așa prognozează NASA. Se pare că vom asista și noi la acest moment istoric. 🎃 Always nu …

Știri ironice: RoboCop, bere în hârtie, Apple și Prințul Harry

În această ediție a știrilor ironice veți afla ce face RoboCop, cum vor să ne ajute prințul Harry și Ed Sheeran, cine va dezvolta automobile zburătoare și bere în „sticle de hârtie”. 🤖 În California a fost lansat primul RoboCop, îl vedeți în video. O doamnă care avea nevoie de ajutor s-a apropiat de el și a apăsat pe butonul de urgență, iar robotul i-a zis să se dea într-o parte. Se pare că și polițiștii care costă $60-70K, sunt la fel de eficienți.
🤖 Johnson & Johnson trebuie să achite $8 mlrd pentru că acestuia i-au crescut sânii ca efect advers de la un preparat de-al lor. În Moldova, bărbații s-au pus în rând să utilizeze acest preparat.
🤖 Ed Sheeran și Prințul Charles au înregistrat un video de Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Se pare că faptul că vezi doi roșcați, ar trebui cumva să te ajute))
🤖 Boeing și Porsche dezvoltă în comun un automobil zburător. Adică, noi, oamenii simpli, nu-l vom avea NICIODATĂ.
🤖 Extinction Rebellion au făcut un protest inedit „cu capul în nisi…