Skip to main content

De ce Moldova nu are street food?



Street Food Festival Kiev 2016

De ce Moldova nu are street food?

Cu toții am mâncat, de nevoie, un hotdog la "Noroc Volosatîi" sau un kebab amărât la o rețea care îți promite cardul visurilor și îți dă doar constipație.
De ce hotdog-ul newyorkez este un must-have și noi nu am găsit vreo plăcintă mai zurlie sau vreun mix de mămăligă pe care să le consumăm rapid și gustos?
Cum de până și în România simigeriile sunt la putere, iar la noi ele există doar lângă școli sau în locuri foarte aglomerate?
Eu cred că am găsit trei răspunsuri.

1. Unde, măi?

Scuarul Muzeelor în Viena

Noi nu prea avem spații publice unde ai putea consuma prânzul comod afară, altfel, am avea mai mulți oameni care ar veni cu mâncarea la pachet la birou și nu ar sta în rând la o altă rețea frumoasă din care ieși mirosind a cantină din închisoare. Noi nu putem valorifica spațiile publice că în ele încă se fumează. Mai țineți minte zarva cu legea anti-tutun? Plimbați-vă prin localurile noastre sau prin parc. Mai găsiți terase fără scrumiere? Eu nu prea.
Alte spații sunt incomode și transformate în parcări improvizate.

2. Ce, măi?

Același festival

Într-o țară în care corupția e normalitate, te temi să mănânci în stradă. Mai ieri, o jurnalistă a fost flocăită pentru că s-a revoltat că i-au vândut o chiflă expirată și tu vrei să mănânci ceva în stradă. Mai mult, cu toții ținem minte scandalul cu chioscurile lui Chirtoacă. E clar că la noi un vânzător de street food decent nu prea își are locul în sistem.

3. Cum, măi?

Surprins în Milano

A treia și poate cea mai mare cauză e rușinea moldovanului de a mânca în public. Adică, e perfect normal să te îneci cu pizza la vreo terasă, dar în stradă sau în parc. Ți-e rușine și nu ești gospodar!

Eu, totuși, sper naiv că măcar în 2017 vom avea și un Street Food Festival, că, de, e mai european.


Popular posts from this blog

Recomandările săptămânii: 7 aplicații pentru călătorii, fotografie și organizare

Cum aflați mai multe curiozități în timp real, scoateți pixelarea din poze, vă planificați mai ușor călătoriile și viața? 7 aplicații de nota 10!Wikiscope - o aplicație care îți recomandă articole de pe Wikipedia în baza locației tale. Ea folosește realitatea augumentată, trebuie doar să îndrepți camera spre locație, dar și o hartă 2D. Aplicația este disponibilă doar pentru iOS.
ZZZZZZUpscale Pics - o aplicație de browser care îmbunătățește calitatea fotografiilor și reduce pixelarea lor folosind inteligența artificială. Am testat-o, ea funcționează destul de bine.

Makeitin.ua - un site care prezintă echipe tehnice și creative din țara vecină. Foarte util pentru a compara cu ceea ce avem noi.

Tripcost - un site unde poți să estimezi costul unei călătorii cu o serie de elemente interesante suplimentare (viză, cât de bine cunosc localnicii engleza, securitate, etc.)

Failflow - un site care îți va spune câte săptămâni de viață ți-au mai rămas…

↓↓↓Ghidul tău: Influencerii din Republica Moldova (2019)

Se pare că termenii proveniți din engleză au devenit o nouă normalitate a realităților noastre mioritice. Dacă nu știi ce înseamnă RoI sau KPI, nu numai că te simți prost, dar și în afara unei caste speciale de "experți" într-un domeniu sau altul. Una dintre noile tendințe în acest sens este influencer marketing - o modalitate de a vinde ceva prin intermediul unor persoane în care consumatorii au încredere.
Foarte curând acest fenomen a făcut spillover în domeniul public și, spre exemplu, o tânără influenceră de doar 15 ani din Suedia, Greta Thunberg, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace pentru protestele sale în favoarea acțiunilor pentru limitarea schimbărilor climatice.
De curând, cuvântul influencer a invadat spațiul public moldovenesc și pare că influencerii vor rezolva toate problemele de la noi.
Pentru mine intervine o nouă întrebare, cine poate fi considerat influencer în Republica Moldova și ce impact au ei? Dicționarul Cambridge definește influencerul …

Știri ironice: Puiul de koala, celulele de creier uman și filmele „mizerabile” Marvel

În această ediție a știrilor ironice veți afla cum a fost salvat un pui de koala de la moarte, ce fac savanții cu celulele de creier uman create în laborator, cum a fost spart rosariul smart al Vaticanului și de ce Francis Ford Coppola consideră filmele Marvel mizerabile.🐨 Un pui de koala a căzut împreună cu mama de pe un copac. Din păcate, mama nu a supraviețuit, dar angajații Werribee Zoo l-au putut salva pe micuț cu ajutorul unui ghips minuscul. Niște informație pozitivă de la o luni!
🐨 Recent, savanții s-ar putea să fi trecut o linie etică serioasă, crescînd în laborator, celule de creier uman și transplantîndu-le animalelor. Despre această situație se va discuta la Întrunirea pentru Neuroștiință de la Chicago, tu ce crezi? Ar trebui să creem creiere umane în laborator?
🐨 Francis Ford Coppola s-a alăturat lui Martin Scorsese în critica filmelor Marvel, spunînd că nu înțelege de ce oamenii vin să vadă același film repetat de fiecare dată și că astfel de filme sunt mizerabile.
🤡 În…